România, privire de ansamblu

Geografie

România este situată în centrul geografic al Europei. Se învecinează cu Ucraina  (la Nord), Republica Moldova, Ucraina şi Marea Neagră  (la Est), Bulgaria  (la Sud), Serbia  (la Sud-Vest) şi Ungaria (la Vest).

Cu o suprafaţă de 238.391 km2 România se află pe locul 12 în Europa.

Din punct de vedere administrativ, România este organizată în 41 de judeţe şi Municipiul Bucureşti, capitala ţării. În cadrul judeţelor, unităţile administrative de bază sunt oraşele şi comunele  (formate din mai multe sate).

Bucureştiul are aproape 2.100.000 locuitori, 7 oraşe depăşesc 300.000 locuitori, iar 17 depăşesc 100.000 locuitori.

Populaţia majoritară – aprox. 90% – este formată din români, ceilalţi – 10% – din alte naţionalităţi (maghiari – 6.6%, germani, ucrainieni, rromi, turci, tătari, sârbi, slovaci, bulgari etc.)

Relieful României se caracterizează printr-o mare diversitate şi complexitate. Din întreaga suprafaţă a ţării 31% este ocupată de munţi (cu altitudini cuprinse între 800 şi 2543 m), 36% de dealuri şi podişuri, iar restul, de 33%, de câmpii (sub 200 m altitudine).

Relieful, armonios dispus, este axat pe arcul  Munţilor Carpaţi. În centrul teritoriului se află Podişul Transilvaniei, înconjurat de lanţurile muntoase ale Carpaţilor: Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali, cu altitudinea maximă de pe teritoriul României, în Vârful Moldoveanu (2.543 m) şi Munţii Apuseni (Occidentali).

Treapta intermediară de relief între munţi şi câmpii o constituie dealurile şi podişurile, situate în interiorul şi în exteriorul arcului carpatic. Dealurile Subcarpatice  (Subcarpaţii Orientali şi Subcarpaţii Meridionali, cu înălţimi de 800-900 m) fac trecerea spre câmpii. Cea mai importantă este Câmpia Română, situată în partea de sud, la Dunăre, şi care reprezintă principala zonă agricolă a ţării.

Delta Dunării, situată în nordul Platoului Dobrogei, în partea de est, reprezintă cea mai tânără formă de relief a României. Ea cuprinde 3 braţe principale: Chilia, Sulina şi Sfântul Gheorghe, prin care Dunărea se varsă în Marea Neagră. Suprafaţa Deltei Dunării de pe teritoriul românesc este de 4.340 km2, din care 78% este inundabilă.

Reţeaua apelor curgătoare din România este dispusă radial, datorită configuraţiei reliefului, cea mai mare parte izvorând din munţii Carpaţi. Principalul colector este Dunărea, care formează cea mai mare parte a graniţei de sud a ţării (din lungimea ei totală – 2.850 km – 1.075 km se află pe graniţa şi pe teritoriul României). Principalele râuri din România sunt: Mureş (768 km), Olt (736 km), Prut (716 km), Siret (598 km), Ialomiţa (410 km), Someş (388 km),  Argeş (344 km), Jiu (331 km).

Din cele aprox. 3.500 de lacuri din România, 300 au o suprafaţă de peste 1 km2, cele mai mari fiind Razelm şi Sinoe (415 şi respectiv 171 km2) situate pe litoralul Mării Negre.

Marea Neagră formează graniţa României în partea de sud-est pe o distanţă de 245 km.

Clima României este continental-temperată, cu influenţe oceanice în vest, mediteraneene în sud-vest şi continental-excesive în nord-est.

Temperatura medie anuală este 80C în nord şi 110 C în Sud.

Fauna şi flora României sunt foarte bogate şi variate, graţie poziţiei geografice şi diversităţii condiţiilor naturale.

 

Vizita de lucru a ambasadorului George Bologan în Regiunea Lombardia

24.02.2020

Ambasadorul României în Italia, George Bologan, se află în aceste zile într-o vizită de lucru în nordul Italiei. În Lombardia, șeful misiunii diplomatice a vizitat, la 24 februarie …

Măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 (coronavirus)

23.02.2020

Informăm cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană că Guvernul italian a decretat starea de urgență în urma…

Participarea României la a XI-a ediție a Festivalului de Film Francofon din Roma

21.02.2020

România participă la ediția a XI-a a FRANCOFILM - Festivalul Filmului Francofon din Roma, prin proiecția filmului ”Mo”, regizat de Radu Dragomir. Inițiativa este susținută de…

Semnarea unei convenții de colaborare cu Institutul de Învățământ Superior "Ezio Vanoni" din Vimercate

20.02.2020

În perioada 24 februarie-1 martie, un grup de elevi de la Institutul de Învățământ Superior "Ezio Vanoni" din Vimercate va face o excursie în România, în cadrul proiectului…

        ​