România

România este prima din UE cu privire la numărul experţilor în misiunile civile de soluţionare a conflictelor

28.06.2011

România este prima din UE cu privire la numărul experţilor în misiunile civile de soluţionare a conflictelor România este în prezent pe primul loc între statele membre ale UE în ceea ce priveşte numărul de experţi participanţi la misiunile civile ale UE de soluţionare a conflictelor şi gestionare a crizelor civile, ceea ce reprezintă o realizare remarcabi

Preşedintele Greciei în vizită oficială la Bucureşti

28.06.2011

Preşedintele Greciei în vizită oficială la BucureştiPreşedintele Republicii Elene, Karolos Papoulias, i-a spus omologului român, Traian Băsescu, că ar fi putut să amâne vizita în România, pe motiv că are probleme în ţară, dar dorinţa lui a fost de a se întâlni cu şeful de stat român şi de a discuta "marile prob

Ministrul cooperării internaţionale din Qatar a exprimat interes pentru investiţii de amploare în România

27.06.2011

Ministrul cooperării internaţionale din Qatar a exprimat interes pentru investiţii de amploare în România Ministrul pentru Cooperare Internaţională din Statul Qatar, Khalid bin Mohammad Al-Attiyah, a exprimat luni, în cadrul întrevederii cu şeful diplomaţiei române, Teodor Baconschi, interesul pentru demararea unor investiţii qatareze de amploare în ţara noastră,

MAE salută adoptarea Strategiei UE pentru Regiunea Dunării de către Consiliul European

24.06.2011

MAE salută adoptarea Strategiei UE pentru Regiunea Dunării de către Consiliul EuropeanMinisterul Afacerilor Externe al României salută adoptarea, vineri, de către Consiliul European a Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD), lansată în 2008 în urma unei iniţiative româno-austriece, care reprezintă un model inovativ de cooperare la nivel

Teodor Baconschi a prezentat la Copenhaga interesul României pentru atragerea de investiţii daneze

24.06.2011

Teodor Baconschi a prezentat la Copenhaga interesul României pentru atragerea de investiţii daneze Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a subliniat vineri, la Copenhaga, în convorbirile cu omologul Lene Espersen, interesul României pentru atragerea unor investiţii daneze în agricultură, industria alimentară, dezvoltarea rurală, energie, protecţia mediul

România coordonează 3 din cele 11 domenii prioritare ale Strategiei Dunării

23.06.2011

România coordonează 3 din cele 11 domenii prioritare ale Strategiei DunăriiStrategia Dunării, care urmează a fi adoptată de Consiliul European de vară, care începe joi, are 11 domenii prioritare, iar România coordonează trei dintre acestea, adică numărul maxim pe care îl poate coordona o ţară, a declarat, joi, coordonatorul naţional al Ro

România - Spania. 130 de ani de relaţii diplomatice

23.06.2011

România - Spania. 130 de ani de relaţii diplomaticeO expoziţie cu tema "România - Spania 130 de ani de relaţii diplomatice", în care se regăsesc numeroase mărturii (documente, imagini, obiecte) privind relaţiile diplomatice româno-spaniole, dar şi palierul legăturilor culturale, economice şi sociale dintre cele do

România rămâne un susţinător ferm al politicii UE a uşilor deschise pentru statele Europei de Sud-Est

21.06.2011

România rămâne un susţinător ferm al politicii UE a uşilor deschise pentru statele Europei de Sud-Est România rămâne un susţinător ferm al politicii UE a uşilor deschise pentru statele Europei de Sud-Est care doresc să adere şi sunt hotărâte să îndeplinească criteriile necesare, a afirmat secretarul de stat pentru afaceri europene Bogdan Aurescu la Forumul

România participă la Salonul Le Bourget din Franţa

21.06.2011

România participă la Salonul Le Bourget din Franţa12 firme româneşti participă la cea de-a 49-a ediţie a Salonului Le Bourget din domeniul aeronauticii, care se desfăşoară în perioada 20-26 iunie 2011, la Paris.

Ambasadori din nouă state europene şi reprezentanţi UNESCO din 17 ţări, în Delta Dunării

18.06.2011

Ambasadori din nouă state europene şi reprezentanţi UNESCO din 17 ţări, în Delta DunăriiAmbasadori ai nouă state europene şi reprezentanţi ai programului UNESCO din ţările riverane Dunării participă începând de joi la evenimentul "Apăraţi farul lumii - Biodiversitatea!", dedicat protejării mediului şi organizat de compania Veolia, sub patrona

Vizita de lucru a ambasadorului George Bologan în Regiunea Lombardia

24.02.2020

Ambasadorul României în Italia, George Bologan, se află în aceste zile într-o vizită de lucru în nordul Italiei. În Lombardia, șeful misiunii diplomatice a vizitat, la 24 februarie …

Măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 (coronavirus)

23.02.2020

Informăm cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană că Guvernul italian a decretat starea de urgență în urma…

Participarea României la a XI-a ediție a Festivalului de Film Francofon din Roma

21.02.2020

România participă la ediția a XI-a a FRANCOFILM - Festivalul Filmului Francofon din Roma, prin proiecția filmului ”Mo”, regizat de Radu Dragomir. Inițiativa este susținută de…

Semnarea unei convenții de colaborare cu Institutul de Învățământ Superior "Ezio Vanoni" din Vimercate

20.02.2020

În perioada 24 februarie-1 martie, un grup de elevi de la Institutul de Învățământ Superior "Ezio Vanoni" din Vimercate va face o excursie în România, în cadrul proiectului…

        ​