România

Ceremonie prilejuită de plecarea fregatei ''Regele Ferdinand'' în misiune

Preşedintele Traian Băsescu a participat vineri, la Constanţa, la ceremonia de plecare a fregatei "Regele Ferdinand" în operaţia NATO "Unified Protector", de impunere a embargoului asupra Libiei, şeful statului subliniind că este vorba despre o misiune importantă a Forţelor Navale Române şi care are drept obiectiv diminuarea numărului victimelor în războiul civil din Libia.

"Este pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial când Forţele Navale Române sunt angrenate într-o misiune reală de luptă. Este o misiune care decurge din hotărârea Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, din hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. O misiune importantă care are, în primul rând, ca obiectiv să diminueze numărul victimelor în războiul civil din Libia, prin interdicţia pe care va trebui să o impuneţi pentru importurile de armament pe mare", a declarat preşedintele Băsescu.

El a afirmat că misiunea la care va participa fregata "Regele Ferdinand" va contribui la salvarea de vieţi omeneşti, fiind totodată o misiune îndeplinită în numele României.

"România are acum capacitatea să-şi proiecteze forţele nu numai pe uscat, dar şi forţele maritime, la distanţă de apele sale teritoriale. Este o evoluţie pozitivă a capacităţii de luptă a Armatei Române şi a venit timpul ca Forţele Navale prin misiunea pe care o îndeplinesc să confirme că toate categoriile de arme sunt capabile să îndeplinească misiuni NATO", a adăugat şeful statului.

Traian Băsescu a amintit că Armata Română este extrem de bine apreciată pe frontul din Afganistan, a fost foarte bine apreciată în Irak, iar forţele aeriene au asigurat sistemul de patrulare aeriană pentru ţările baltice, în anii trecuţi.

"Astăzi forţele navale ale României sunt chemate într-o misiune importantă în Mediterana. Domnule comandant, domnilor membri ai echipajului, practic, numele navei ne proiectează şi înapoi în istorie, dar şi înainte. Distrugătorul Ferdinand a fost una din navele care s-au acoperit de glorie în cel de-al Doilea Război Mondial, astăzi fregata Ferdinand trebuie să continue tradiţia Forţelor Navale Române", a subliniat şeful statului.

La rândul său, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a declarat că prin participarea la această nouă misiune, în cadrul operaţiei "Unified Protector", Armata României reconfirmă statutul ţării noastre de important vector de securitate zonală şi de furnizor de stabilitate regională, acţionând acolo unde interesele naţionale şi angajamentele internaţionale asumate o cer.

"Vreau să asigur întregul echipaj al fregatei de toată preţuirea şi respectul meu, în calitate de ministru al Apărării Naţionale, pentru eforturile făcute şi pentru pregătirea la cele mai înalte standarde, într-un timp scurt, astfel încât să putem raporta astăzi preşedintelui României, comandantul Forţelor Armate, că MApN este gata să înceapă executarea misiunii. Toţi profesioniştii care acţionează în echipajul navei, precum şi întreg lanţul de comandă (...) ştiu în detaliu ce au de făcut şi au determinarea de a îndeplini cu succes această nouă misiune", a adăugat ministrul Oprea.

Ministrul a adresat membrilor echipajului, dar şi familiilor acestora, cu prilejul Sărbătorilor Pascale "un gând bun, creştinesc": "Urez întregului echipaj al Fregatei "Regele Ferdinand" mult succes şi să nu uitaţi niciun moment că suntem alături de dumneavoastră. Bun cart înainte, dragi marinari, şi să vă întoarceţi cu bine acasă! Aşa să vă ajute Dumnezeu!".

Fregata "Regele Ferdinand", care este comandată de comandorul Mihai Panait şi are la bord un echipaj alcătuit din 205 marinari, va executa misiuni de impunere a embargoului asupra Libiei, în Marea Mediterană. La bordul navei se vor afla şi doi ofiţeri din Forţele Navale care vor face parte din statul major al grupării navale NATO din Marea Mediterană.

Fregata "Regele Ferdinand" a participat, în anii 2005, 2007, 2008 şi 2010, la operaţia "Active Endeavour" în Marea Mediterană, unde a executat misiuni specifice de prevenire şi combatere a terorismului şi a traficului ilegal, alături de alte nave şi forţe aflate sub comandă NATO.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES 

 

Vizita de lucru a ambasadorului George Bologan în Regiunea Lombardia

24.02.2020

Ambasadorul României în Italia, George Bologan, se află în aceste zile într-o vizită de lucru în nordul Italiei. În Lombardia, șeful misiunii diplomatice a vizitat, la 24 februarie …

Măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 (coronavirus)

23.02.2020

Informăm cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană că Guvernul italian a decretat starea de urgență în urma…

Participarea României la a XI-a ediție a Festivalului de Film Francofon din Roma

21.02.2020

România participă la ediția a XI-a a FRANCOFILM - Festivalul Filmului Francofon din Roma, prin proiecția filmului ”Mo”, regizat de Radu Dragomir. Inițiativa este susținută de…

Semnarea unei convenții de colaborare cu Institutul de Învățământ Superior "Ezio Vanoni" din Vimercate

20.02.2020

În perioada 24 februarie-1 martie, un grup de elevi de la Institutul de Învățământ Superior "Ezio Vanoni" din Vimercate va face o excursie în România, în cadrul proiectului…

        ​