România

Raportul de evaluare Schengen a României în domeniul SIS/SIRENE este pozitiv

Raportul de evaluare Schengen a României în domeniul SIS/SIRENE, prezentat vineri la Bruxelles, este pozitiv, fiind acceptat de statele membre, fără obiecţiuni sau observaţii, reprezentantul francez solicitând un timp suplimentar pentru studierea documentului, se arată într-un comunicat al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).

"Raportul este unul pozitiv, subliniază faptul că România corespunde în totalitate standardelor Schengen pe componenta SIS/SIRENE şi a fost acceptat de statele membre, nefiind formulate obiecţiuni sau observaţii. A fost solicitat un timp suplimentar pentru studierea raportului de către reprezentantul francez în cadrul grupului SCHE-VAL", precizează sursa citată.

Potrivit comunicatului menţionat, procedura de adoptare a raportului de evaluare Schengen a României în domeniul SIS/SIRENE va continua în perioada următoare.

Documentul a fost prezentat vineri în cadrul reuniunii grupului de lucru Evaluare Schengen de către expertul coordonator al misiunii de evaluare Schengen a României în domeniul SIS/SIRENE (reprezentantul preşedinţiei ungare).

În cadrul procesului de aderare la Spaţiul Schengen, România a parcurs, în perioada 6-10 decembrie 2010, ultima misiune de evaluare în domeniul Sistemului Informatic Schengen/ SIRENE, ce a avut ca obiectiv verificarea modului în care sunt îndeplinite criteriile şi standardele în implementarea acestui sistem în România de către structurile cu competenţe în domeniu. Pregătirea pentru evaluarea în domeniul SIS/SIRENE a presupus eforturi concertate pe mai multe planuri - legislativ, procedural, tehnic şi de pregătire a personalului, susţine comunicatul MAI.

România a parcurs, între anii 2009-2010, şapte misiuni de evaluare în domeniile cooperare poliţienească, protecţia datelor personale, vize, frontiere maritime, frontiere aeriene şi frontiere terestre.

Toate rapoartele de evaluare Schengen (cu excepţia celui în domeniul SIS/SIRENE), aferente misiunilor desfăşurate pe parcursul anilor 2009-2010, au fost aprobate succesiv în cadrul grupului de lucru Evaluare Schengen.

Principala concluzie a rapoartelor de evaluare Schengen adoptate până în prezent este că România a ajuns într-un stadiu avansat în ceea ce priveşte implementarea acquis-ului şi este pregătită să adere la spaţiul Schengen, mai menţionează comunicatul citat.

Fiecare raport de evaluare conţine recomandări, de ordin legislativ, procedural, de infrastructură, pe care România trebuie să le implementeze până la data aderării la Schengen. Din momentul aprobării rapoartelor de evaluare, a fost monitorizată implementarea acestor recomandări, stadiul fiind apreciat în cadrul aceluiaşi grup de lucru.

Grupul de lucru Evaluare Schengen (SCH-EVAL) este un grup tehnic la nivel de experţi care gestionează toate aspectele ce ţin de procesul de evaluare Schengen, atât al statelor candidate (România şi Bulgaria), cât şi de procesul de evaluare periodică al celorlalte state deja membre ale spaţiului Schengen (n.n. - toate statele deja membre ale spaţiului Schengen sunt evaluate din cinci în cinci ani pe toate domeniile, respectiv cooperare poliţienească, protecţia datelor personale, vize, frontiere externe şi SIS/SIRENE).

 Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES 

Program de lucru cu publicul la Secția Consulară în data de 24 ianuarie 2020

22.01.2020

În conformitate cu dispozițiile legale, în ziua de vineri, 24 ianuarie 2020 (Ziua Unirii Principatelor Române), Secția Consulară din cadrul Ambasadei României în Italia ​nu va…

Mesajul ambasadorului George Gabriel Bologan cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române - 24 ianuarie 2020

24.01.2020

”Călăuziţi, ca multe alte popoare europene ale acelor vremuri, de dorinţa de emancipare naţională, conştienţi de legitimitatea aspiraţiilor lor, românii din Moldova și Țara…

Întâlnire cu viceprimarul Romei, Luca Bergamo

21.01.2020

Ambasadorul României în Italia, George Bologan, a avut o întrevedere, la 20 ianuarie 2020, la sediul Ambasadei, cu viceprimarul Romei, Luca Bergamo. Ocazia a prilejuit un schimb de…

Primirea agentului șef principal de poliție, Claudius-Dorel Cobzaru, cu ocazia încheierii misiunii la Roma

20.01.2020

Ambasadorul României în Italia, George Gabriel Bologan, a apreciat în termeni favorabili activitatea fructuoasă pe care agentul șef principal de poliție, Claudius-Dorel Cobzaru, din…

        ​