Vize şi servicii consulare

Prelucrarea datelor cu caracter personal

 În conformitate cu prevederile Legii 677/2001, Ministerul Afacerilor Externe prelucrează date cu caracter personal, cu respectarea principiilor menţionate în continuare, în scopuri legitime, respectiv în scopul eliberării vizelor, în activitatea notarială, în activităţi legate de evidenţa populaţiei, stare civilă, monitorizare/securitate a persoanelor, spaţiilor şi bunurilor, eliberare a titlurilor de călătorie, a paşapoartelor diplomatice şi de serviciu, precum şi în scopul eliberării paşapoartelor simple şi simple temporare.

Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează prin mijloace automatizate şi manuale, cu respectarea cerinţelor legale şi în condiţii care să asigure securitatea, confidenţialitatea şi respectarea drepturilor persoanelor vizate.

Informaţiile cu caracter personal prelucrate de către Ministerul Afacerilor Externe pot fi dezvăluite următorilor destinatari: persoana vizată şi reprezentanţii legali ai acesteia, Oficiul Român pentru Imigrări şi alte autorităţi/instituţii publice abilitate de lege să solicite informaţii cu privire la datele personale colecate în activiatea specifică a ministerului.
 


Prelucrarea datelor cu caracter personal se face cu respectarea următoarelor principii:

  • Legalitatea. Prelucrarea datelor cu caracter personal se face în temeiul şi conformitate cu prevederile legale;
  • Scopul bine-determinat. Orice prelucrare de date cu caracter personal se face în scopri bine determinate, explicite şi legittime;
  • Confidenţialitatea. Persoanele care prelucrează, în numele unei instituţii, date cu caracter personal au prevăzută în contractul de muncă şi în fişa postului o clauză de confidenţialitate.
  • Consimţământul persoanei vizate. Un element cheie al prelucrării datelor cu caracter personal îl reprezintă acordul pe care persoana vizată trebuie să îl exprime, care se manifestă pe baza unei temeinice informării şi a propriei alegeri;
  • Informarea. Informarea persoanelor a căror date sunt procesate se face de către instituţia care prelucrează datele personale ale persoanei vizate;
  • Calitatea datelor. Datele care sunt procesate trebuie să fie adecvate, pertinente şi neexcesive prin raportare la scopul în care sunt colectate şi ulterior prelucrate;
  • Protejarea persoanelor vizate. Potrivit acestui principiu, persoanele vizate au dreptul de a avea acces la datele care sunt prelucrate, de a interveni asupra acestora, de opoziţie şi de a nu fi supus unei decizii individuale, precum şi dreptul de a se adresa Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau instanţei de judecată pentru apărarea oricăror drepturi garantate de lege, care le-au fost încălcate;
  • Securitatea. Măsurile de securitate a datelor cu caracter personal sunt stabilite astfel încât să asigure un nivel optim de securitate a datelor cu caracter personal processate;
  • Notificarea. Operatorul de date cu caracter personal este notificat la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, primind un număr de operator.

În conformitate cu prevederile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, numărul de înregistrare trebuie să se regăsească pe orice document/formular întocmit de către Direcţia Generală Afaceri Consulare prin care date cu caracter personal sunt colectate, stocate sau dezvăluite.

Potrivit legislaţiei în vigoare, cetăţenii vizaţi potrivit Legii nr. 677/2001, au următoarele drepturi:

  • dreptul la informare
  • dreptul de acces la date 
  • dreptul de intervenţie asupra datelor 
  • dreptul de opoziţie 
  • dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale 
  • dreptul de a face plângere la ANSPDCP sau de a se adresa justiţiei 

Pentru exercitarea drepturilor care vă revin conform legii 677/2001, vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi semnată la Direcţia Afaceri Consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (Aleea Alexandru, nr. 24, sector 1, Bucureşti) sau la email:drco@mae.ro.

De asemenea, pentru a reclama nerespectarea drepturilor garantate de Legea nr. 677/2001 vă puteţi adresa Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau/şi instanţelor de judecată.

Pentru mai multe detalii şi informaţii vă rugăm să vă adresaţi Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal

B-dul G-ral. Gheorghe Magheru 28-30
Sector 1, cod postal 010336
Bucuresti, Romania
Telefon: (021).252.58.88
Fax: (021).252.57.57
Website: http://www.dataprotection.ro/

Ghișeul consular online

23.02.2017

Cetățenii români care au reședința sau domiciliul în străinătate pot accesa site-ul www.econsulat.ro pentru a solicita orice servicii consulare de care au nevoie. Portalul Extern …

Întâlnirea ambasadorului României în Italia cu inspectorul general de stat din cadrul Inspecției Muncii din România

21.02.2017

Ambasadorul României în Italia, George Bologan, l-a primit la 20 februarie 2017 pe inspectorul general de stat din cadrul Inspecției Muncii din România, Dantes Nicolae Bratu, aflat…

Întâlnirea ambasadorului României în Italia cu ministrul italian al coeziunii teritoriale, Claudio De Vincenti

17.02.2017

La data de 16 februarie 2017 a avut loc, la Roma, o întrevedere între ambasadorul României în Italia, George Bologan, și ministrul italian al coeziunii teritoriale, Claudio De…

Întâlnirea ambasadorului României în Italia cu comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu

13.02.2017

La 12 februarie 2017, ambasadorul României în Italia s-a întâlnit la sediul misiunii diplomatice cu comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, aflată într-o…

        ​