Actualitatea ambasadei

Mesajul ambasadorului României în Italia cu ocazia Zilei Culturii Naționale

Stimați concetățeni,

Ziua Culturii Naționale îmi oferă prilejul de a transmite felicitări tuturor celor care, prin activitatea și creațiile lor, promovează diversitatea și frumusețea culturală românească în țară și în străinătate, contribuind la consolidarea identității naționale românești în spațiul valorilor democratice europene. 15 ianuarie, aniversarea nașterii ”poetului nepereche”, nu este doar un moment important de celebrare a creației artistice, dar şi un prilej de reflecţie asupra rolului şi locului valorilor patrimoniului românesc în cultura europeană și universală, precum şi asupra importanţei proiectelor culturale de interes naţional și a diplomației noastre culturale.

Cultura este cel mai important act în contextul afirmării identității noastre. Ea se îmbogățește și se dezvoltă permanent prin combinarea materiei trecutului cu noile valori. Specificul național își are rădăcinile în stratul etnic al culturii, dar construcția ca atare este reprezentată de cultura majoră care constituie fundamentul perenității unui popor. Trecerea de la arhaic la modern este de fapt o trecere la un alt set de valori și criterii de apreciere a vieții. Orice valoare are însă un suport material: operă, imagine, obiect, comportament, credințe, rituri. Cultura națională este - mai ales pentru românii din străinătate - reprezentarea unor imagini și simboluri, care la rândul lor sunt componente esențiale ale conștiinței comunităților noastre. Limba, spiritul religios, imnul țării, portul național, cântecele, versurile poeților și chiar configurația și împodobirea locuințelor sunt repere definitorii ale identității neamului nostru, generatoare de principii de viață pentru românii aflați departe de țara lor.

Dragi români,

Împărtășim în cadrul Uniunii Europene un patrimoniu spiritual și moral bogat, întemeiat pe valorile indivizibile și universale ale demnității umane, ale toleranței, libertății, egalității și solidarității, pe principiile democrației și statului de drept, pe respectul diversității culturilor și tradițiilor. Diversitatea culturală este un mare privilegiu al continentului nostru, unic în lume și în istorie. Acest context ne conferă, nouă - românilor din străinătate - șansa de promova în mod liber, cultura în comunitate și în societatea gazdă, devenind ambasadori ai României și ai patrimoniului cultural românesc.

George Gabriel Bologan
Ambasadorul României în Italia

Program de lucru cu publicul la Secția Consulară în data de 24 ianuarie 2020

22.01.2020

În conformitate cu dispozițiile legale, în ziua de vineri, 24 ianuarie 2020 (Ziua Unirii Principatelor Române), Secția Consulară din cadrul Ambasadei României în Italia ​nu va…

Mesajul ambasadorului George Gabriel Bologan cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române - 24 ianuarie 2020

24.01.2020

”Călăuziţi, ca multe alte popoare europene ale acelor vremuri, de dorinţa de emancipare naţională, conştienţi de legitimitatea aspiraţiilor lor, românii din Moldova și Țara…

Întâlnire cu viceprimarul Romei, Luca Bergamo

21.01.2020

Ambasadorul României în Italia, George Bologan, a avut o întrevedere, la 20 ianuarie 2020, la sediul Ambasadei, cu viceprimarul Romei, Luca Bergamo. Ocazia a prilejuit un schimb de…

Primirea agentului șef principal de poliție, Claudius-Dorel Cobzaru, cu ocazia încheierii misiunii la Roma

20.01.2020

Ambasadorul României în Italia, George Gabriel Bologan, a apreciat în termeni favorabili activitatea fructuoasă pe care agentul șef principal de poliție, Claudius-Dorel Cobzaru, din…

        ​