Actualitatea ambasadei

Aniversarea a 205 ani de la înființarea Armei Carabinierilor

Ambasadorul României în Italia, George Bologan, a participat, la 5 iunie 2019, la aniversarea a 205 ani de la înființarea Armei Carabinierilor, în prezența ministrului apărării, Elisabetta Trenta, a Comandantului General al Armei, Giovanni Nistri, a reprezentanților Guvernului și Parlamentului Italian, precum și a numeroși ofițeri de rang înalt ai Forțelor Armate Italiene.

Ceremonia solemnă a debutat cu defilarea a trei regimente formate din reprezentanții tuturor departamentelor Armei și ai organizațiilor internaționale din care aceasta face parte, printre care și EUROGENDFOR, a cărui conducere este asigurată în prezent de România sub comanda Col. Lucian Gavrilă. După discursul ministrului apărării, au fost decernate decorații ofițerilor și subofițerilor care s-au remarcat prin fapte deosebite în cursul ultimilor ani. Festivitățile au fost încheiate de Regimentul 4 Ecvestru al Carabinierilor care a executat Caruselul Ecvestru, o reevocarea a momentelor cheie din istoria de peste două secole a Armei.

Șeful misiunii diplomatice a transmis, cu acest prilej, mulțumirea și aprecierea autorităților române pentru întreaga activitate desfășurată de Carabinieri, pe plan național și în străinătate, România participând alături de Italia la numeroase operațiuni desfășurate sub egida NATO și UE. Ambasadorul Bologan a salutat cu acest prilej și cadrele militare românești din cadrul EUROGENDFOR, participanți la ceremonie.

Galerie foto

În prim plan

Actualitatea ambasadei

Primirea delegației DIICOT

14.06.2019

La data de 13 iunie 2019, ambasadorul României în Italia, George Bologan, a primit la sediul Ambasadei delegația Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată…

Secretarul de stat italian Guglielmo Picchi la întâlnirea ambasadorilor din Statele membre UE, organizată de Ambasada României

13.06.2019

Secretarul de Stat din cadrul Ministerului italian al Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale, Guglielmo Picchi, a participat astăzi, 13 iunie 2019, la întâlnirea…

Aniversarea a 205 ani de la înființarea Armei Carabinierilor

06.06.2019

Ambasadorul României în Italia, George Bologan, a participat, la 5 iunie 2019, la aniversarea a 205 ani de la înființarea Armei Carabinierilor, în prezența ministrului apărării,…

Declarație de presă referitoare la alegerile din 26 mai 2019

30.05.2019

Declarația de presă a ambasadorului României în Republica Italiană, George Bologan, din data de 28 mai 2019, în contextul alegerilor pentru Parlamentul European și Referendumul…

        ​