Actualitatea ambasadei

Astazi, 27.08.2016, zi de doliu naţional in Italia

Președintele Klaus Iohannis a exprimat solidaritatea față de poporul italian, atât în nume personal, cât și în numele românilor, transmițând, totodată, condoleanţe familiilor și apropiaților victimelor, precum și urări de însănătoșire grabnică pentru cei răniți.

„Cu profundă tristeţe am aflat despre cutremurul care a afectat centrul Italiei în cursul nopții de 23 spre 24 august, soldat cu regretabile pierderi de vieți omenești, răniți, persoane dispărute sau evacuate, importante pagube materiale. Din păcate, acest cutremur de magnitudine importantă ne readuce în memorie un alt eveniment tragic din istoria recentă a Italiei, seismul din orașul Aquila din 2009”, se arată în mesajul Președintelui României.

(Mesajul de condolianţe al Preşedintelui Klaus Iohannis adresat preşedintelui Republicii Italiene Sergio Mattarella)

 

Inaugurarea expoziției dedicate Revoluției Române din decembrie 1989, găzduită de Camera Deputaților din Parlamentul Italian

12.12.2019

În seria evenimentelor organizate în contextul împlinirii a 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, Ambasada României în Republica Italiană a inaugurat, la 11 decembrie 2019,…

Sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri a Sfintei Fecioare Maria la Roma

10.12.2019

La 8 decembrie 2019, ambasadorul României în Italia, George Bologan, și ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Liviu Zăpîrțan, au luat parte alături de comunitatea…

Lansare de carte și concert de colinde la Colegiul Pio Romeno

09.12.2019

La data de 7 decembrie 2019, ambasadorul României în Italia, George Gabriel Bologan și coordonatorul Secției Consulare a Ambasadei, Dan Fulga, au răspuns invitației rectorului Gabriel …

Sărbătoarea Zilei Naționale la Asolo, Treviso

08.12.2019

Cântecul de copil și muzica românească au răsunat la Asolo, în Provincia Treviso, cu ocazia evenimentului organizat de Consulatul General Onorific al României la Teatrul “Eleonora…

        ​